Autoturismele înmatriculate în alte ţări şi deţinute de cetăţenii români vor putea circula pe drumurile publice maximum 30 de zile, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe site-ul instituţiei. Totodată, neplata amenzii de circulaţie se va solda cu suspendarea permisului de conducere.
Dacă guvernul va aproba proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de MAI, maşinile înmatriculate în Bulgaria vor dispărea de pe străzile ţării noastre. Proiectul prevede ca “autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul ori reşedinţa în România pot fi conduse pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului”. De asemenea, românii care deţin un autovehicul înmatriculat în alt stat vor fi obligaţi să îi arate poliţistului rutier şi un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul, însoţit de traducerea legalizată în limba română a acestuia. “După aderarea României la UE, numărul autovehiculelor înmatriculate în alte state a crescut simţitor, utilizatorii unor asemenea maşini fiind tentaţi să încalce frecvent normele rutiere şi chiar să comită accidente de circulaţie şi să părăsească locul faptei. Aceştia mizau pe dificultăţile întâmpinate de autorităţi în identificarea şi sancţionarea lor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Executare silită prin suspendarea permisului
Proiectul de ordonanţă de urgenţă aduce modificări importante şi la amenzile contravenţionale rutiere. Astfel, dacă în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenţie amenda nu a fost achitată, persoanei i se va suspenda dreptul de a conduce autovehicule. Suspendarea permisului va înceta din momentul achitării amenzii rutiere. Proiectul mai prevede ca, odată cu constatarea contravenţiei, în situaţia în care plata acesteia nu se face pe loc, agentul constatator să completeze în procesul-verbal şi înştiinţarea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule. “Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este, astfel, un mecanism de executare silită, ce va fi notificat contravenientului în procesul-verbal”, se arată în motivarea actului normativ. O altă noutate adusă de proiectul de ordonanţă este aceea că fostul proprietar al autovehiculului are obligaţia de a notifica în scris înstrăinarea maşinii în termen de cinci zile lucrătoare de la data transmiterii dreptului de proprietate autorităţii competente. Dacă noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, operează de drept suspendarea înmatriculării vehiculului.
MAI invocă o regulă europeană
“Nu se poate interzice circulaţia pe drumurile publice în Uniunea Europeană sub nicio formă. Proiecte din acestea apar lună de lună, ca să sperie lumea. De la proiect şi până la aprobare este cale lungă. Nimeni nu poate să calculeze perioada în care se poate circula. În ce priveşte obligaţia de a-i arăta poliţistului documentele de deţinere a autovehiculului, firma respectivă care înmatriculează maşini emite sute de titluri pe an (procuri). Nu este o problemă, poate emite un titlu în fiecare lună”, ne-a declarat Bogdan Oprea, reprezentant al unei firme de înmatriculări din Bulgaria. Şi totuşi, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă, “comunicarea interpretativă a Comisiei privind procedurile pentru înmatricularea autovehiculelor originare din alte state membre (2007/C/68/04) prevede că fiecare persoană trebuie să îşi înmatriculeze vehiculul în statul membru în care îşi are reşedinţa”.
Sursa: RING.RO