Imobilele preluate abuziv in perioada regimului comunist vor fi restituite fostilor proprietari doar daca acestia isi asuma obligatia de a nu le schimba destinatia timp de 25 de ani, se arata intr-un proiect de lege privind despagubirile lansat recent in dezbatere publica de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, pe adresa proprie de internet a institutiei. Documentul cuprinde si un nou sistem de compensare, conform caruia fostii proprietarii care nu pot fi despagubiti in natura vor primi puncte in valoare nominala de 1 leu. Aceste puncte vor putea fi folosite pentru achizitionarea de alte imobile sau pot fi preschimbate in bani, insa abia incepand cu anul 2017.
Conform proiectului legislativ, noile dispozitii se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a noilor reguli, precum si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.
In acelasi timp, de noile prevederi pot beneficia si persoanele care au pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului cereri a caror analiza a fost suspendata in temeiul hotararii pilot anuntata in cauza Maria Atanasiu si altii imppotriva Romaniei.
Atentie! Plata sumelor de bani reprezentand despagubiri in dosarele deja aprobate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, precum si a sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, se va face in termen de 5 ani, in transe anuale egale, incepand cu data de 1 ianuarie 2014. Conform proiectului de act normativ, cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
Proiectul de act normativ stabileste inca de la inceput ca imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora in natura. In acest caz, conditia impusa de lege proprietarilor va fi sa pastreze destinatia imobilelor retrocedate timp de 25 de ani. Aceasta obligatie se aplica inclusiv terenurilor aferente imobilelor retrocedate.
Pe de alta parte, la propunerea motivata a detinatorilor actuali, Guvernul va stabili, prin hotarare, imobilele pentru care fostii proprietari sau mostenitorii acestora au obligatia de a mentine afectatiunea de interes public.
Conform documentului citat, pe parcursul celor 25 de ani, plata cheltuielilor de intretinere aferente imobilului retrocedat se va face de catre detinatorii actuali. Mai mult chiar, noul proprietar va beneficia de plata unei chirii lunare, cuantumul acesteia fiind stabilit ulterior prin hotarare a Guvernului.
Important! In situatia in care, in timpul celor 25 de ani, imobilul nu mai este necesar activitatilor de interes public, obligatia mentinerii destinatiei imobilului inceteaza de drept.
Pe de alta parte, in situatia in care restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, compensarea prin puncte este singura masura reparatorie in echivalent care se acorda. Aceeasi masura, compensarea prin puncte, se acorda inclusiv titularilor care au instrainat drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietatii.
Acest nou sistem de compensare a fost anuntat miercuri de Victor Ponta, care a punctat, totodata, faptul ca este unul dintre principiile pe baza caruia a fost elaborat proiectul de act normativ. „Acolo unde nu se mai poate restitui in natura, pe baza unui sistem de puncte similar cu cel aplicabil in acest moment de catre notari pentru evaluarea imobilelor, practic, se emit toate titlurile, dupa care vom restitui in numerar ceea ce nu se poate restitui in natura”, a mentionat Ponta la inceputul sedintei Executivului de miercuri.
Important! Un punct are valoarea de 1 leu.
In vederea valorificarii punctelor, in documentul citat se arata ca va fi constituit Fondul national al terenurilor agricole si al altor imobile, administrat de Agentia Domeniilor Statutului. Fondul se constituie initial din terenuri agricole care nu fac obiectul restituirii in natura, aflate in proprietatea privata a statului, iar ulterior se poate completa cu alte imobile proprietate a statului la propunerea institutiilor publice detinatoare.
Conform proiectului de act normativ, pana la data de 1 iulie 2014, Agentia Domeniilor Statului publica pe pagina proprie de internet lista imobilelor din Fondul national, lista pe care o va transmite apoi Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
Terenurile puse la dispozitia comisiilor locale in vederea finalizarii procesului de restituire, dar nerestituite fostilor proprietary pana la data de 1 ianuarie 2016 intra, de drept, in Fondul national si sunt afectate valorificarii punctelor acordate.
Ulterior, pana la 1 ianuarie 2015, Comisia Nationala va publica valoarea fiecarui imobil din Fondul national.
In vederea acordarii de masuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite in natura, este necesara emiterea, de catre Comisia Nationala, a unei decizii de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv. Odata data aceasta decizie, punctele acordate pot fi valorificate prin achizitionarea la licitatia publica nationala de imobile din Fondul national, incepand cu data de 1 ianuarie 2016.
Proiectul stabileste, totodata, ca in termen de 3 ani de la primirea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, detinatorul care face dovada ca a participat la cel putin doua licitatii nationale de imobile poate opta pentru valorificarea punctelor si in numerar.
Concret, pentru ca acest lucru sa poata fi posibil, detinatorul trebuie sa solicite Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor emiterea unui titlu de plata pentru cel mult 14% din numarul punctelor acordate prin decizia de compensare si nevalorificate in cadrul licitatiilor nationale de immobile. Ultima transa va reprezenta 16% din numarul punctelor acordate.
Conform dispozitiilor, aceste sume vor fi platite de Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere.
Proiectul publicat de ANRP contine si un capitol dedicat masurilor privind urgentarea solutionarii cererilor de retrocedare. Concret, reglementarile instituite de proiectul de act normativ stabilesc ca institutiile publice au obligatia de a solutiona cererile de retrocedare si de a emite decizii de admitere sau de respingere a acestora dupa cum urmeaza:
Atentie! Termenele mentionate mai sus curg incepand cu data de 1 ianuarie 2014.
In cazul in care entitatea investita de lege nu emite decizia, persoana care se considera indreptatita se poate adresa instantei in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute pentru solutionarea cererilor. De asemenea, in cazul in care institutia emite o decizie, persoana care se considera indreptatita poate ataca aceasta decizie in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Important! Cererile sau actiunile in justitie formulate vor fi scutite de taxa judiciara de timbru.
In ambele cazuri, instanta judecatoreasca se va pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si poate dispune restituirea in natura sau acordarea de masuri reparatorii.
In proiectul de act normativ se arata ca acordarea punctelor stabilite prin decizia de compensare emisa pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau al mostenitorilor legali sau testamentari ai acestuia, precum si realizarea creantelor asupra statului roman de catre persoanele fizice respective prin valorificarea punctelor sub forma achizitionarii de imobile la licitatia publica sau valorificarea punctelor in numerar nu genereaza venituri impozabile.
Pe de alta parte, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, veniturile obtinute de contribuabilii persoane fizice, persoane juridice si orice alte entitati, altele decat fosti proprietari, mostenitori legali sau testamentari ai acestora, din realizarea creantelor asupra statului roman prin valorificarea punctelor sub forma achizitionarii de imobile la licitatia publica sau valorificarea punctelor in numerar, sunt venituri impozabile.
„In cazul in care sunt realizate creante asupra statului roman prin valorificarea punctelor sub forma achizitionarii de imobile la licitatia publica, impozitul datorat se calculeaza, prin aplicarea unei cote de 85% asupra bazei impozabile”, se precizeaza in document.
Conform sursei citate, baza impozabila reprezinta diferenta dintre valoarea punctelor acordate si pretul platit fostilor proprietari sau mostenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achizitionarea creantei. In cazul in care din documente nu rezulta pretul platit fostilor proprietari sau mostenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achizitionarea creantei, baza impozabila este valoarea punctelor acordate.
Contribuabilii au obligatia de a depune declaratia de impunere pentru venitul realizat la organul fiscal competent si de a achita impozitul in termen de 15 zile de la data eliberarii procesului verbal de adjudecare.
De asemenea, in cazul in care sunt realizate creante asupra statului roman prin valorificarea punctelor in numerar, in conditiile prezentei legi, impozitul datorat se calculeaza, prin aplicarea unei cote de 85% asupra bazei impozabile.
Baza impozabila reprezinta diferenta dintre suma incasata si pretul platit fostilor proprietari sau mostenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achizitionarea creantei. In cazul in care din documente nu rezulta pretul platit fostilor proprietari sau mostenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achizitionarea creantei, baza impozabila reprezinta suma incasata.
Impozitul se calculeaza prin retinere la sursa, la momentul platii veniturilor de catre platitorii de venituri si reprezinta impozit final. Impozitul astfel retinut se vireaza la bugetul de stat in termen de 3 zile lucratoare de la data retinerii.
Un nou proiect de lege in domeniul restituirii proprietatilor a fost anuntat inca din 16 ianuarie, data la care Guvernul a adoptat un memorandum privind urgentarea elaborarii noilor reglementari in domeniul restituirii proprietatilor. In document se fac propuneri pentru incadrarea in termenul acordat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului statului roman pentru solutionarea problemei restituirii proprietatilor.
Mai mult, potrivit calendarului aprobat la acea data de Executiv, Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislatiei si procedurilor din domeniul restituirii proprietatilor treabuia sa elaboreze si sa prezinte proiectul de lege privind reglementarea restituirii proprietatilor pana la data de 30 ianuarie 2013.
In plus, fiecare minister trebuia sa transmita Finantelor, tot pana la 30 ianuarie 2013, situatia imobilelor retrocedate, a celor nou construite si, dupa caz, situatia cheltuielilor cu chiriile pentru sedii.