Recurs in interesul legii – Taxa de poluare

Despre RIL – Taxa de poluare

Odată cu pronunţarea hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele principale   Tatu si Nisipeanu s-au spulberat toate miturile avansate de Guvern în perioada 2008-2011, referitoare la o pretinsă compatibilitate a O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în toate formele sale, cu dreptul european.Acest lucru practic ar fi imposibil. Astfel, instanţa de la Luxemburg a explicat, suficient de clar chiar şi pentru cei nefamiliarizaţi cu dreptul european, că toate formele reglementării naţionale din perioada 2008-2010 sunt incompatibile cu art. 110 TFUE. Se ridica probleme destul de mari si asupra taxei din 2011, insa practica pentru moment este neunitara.Tocmai de aceea si Ril-ul despte care facem vorbire. Lucrurile fiind lămurite pe fondul cauzei, s-a întrevăzut foarte clar obligaţia imperativa a  Statului Român de a restitui integral taxa de poluare prelevată după data de 1 iulie 2008. Această obligaţie a fost sesizată imediat chiar de către instanţele care anterior datei de 7 aprilie 2011 considerau legislaţia naţională ca fiind în parte compatibilă cu dreptul european, instanţe ce şi-au modificat imediat jurisprudenţa şi au decis să dispună restituirea oricărei taxe de poluare prelevate în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010 . Mai recent, având în vedere criteriile utilizate de Curte în afacerile Tatu şi Nisipeanu, instanţele naţionale au statuat extrem de clar şi faptul că varianta taxei de poluare aplicabilă după 1 ianuarie 2011 este în egală măsură incompatibilă cu art. 110 TFUE şi au dispus restituirea acesteia.

Cu largul concurs al procurorului general guvernul a decis să încerce reducerea pagubelor, prin limitarea sumelor pe care ar trebui să le plătească în urma hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin urmare s-a  solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite,să decidă în sensul că acţiunile judiciare având ca obiect restituirea taxei de poluare sunt inadmisibile dacă nu s-a urmat calea de atac aparent prevăzută de legislaţia naţională, respectiv contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data emiterii ei.

În acest sens, elementele de similitudine care trebuie avute în vedere sunt următoarele:

• Statul Român a încălcat în mod evident dreptul european (art. 110 TFUE), aşa cum reiese din hotărârile Curţii în afacerile Ioan Tatu şi Iulian Nisipeanu.

• Organele fiscale din România au respins practic toate contestaţiile formulate împotriva deciziilor de calcul a taxei de poluare. Astfel, în urma unor solicitări fondate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, 34 de directii ale administratiei financiare au comunicat faptul că în perioada 1 iulie 2008 – 31 iulie 2011 au analizat un număr total de 17.667 contestaţii împotriva deciziilor de calcul a taxelor de poluare. Dintre acestea, au fost admise în total doar 61 de contestaţii (0,34%), toate pentru faptul că s-a calculat greşit cuantumul taxei de poluare, restul fiind respinse. În opinia noastra, o rată de respingere a contestaţiilor de 99,66% denotă cu certitudine existenţa unei practici administrative clare şi coerente, prin care organele fiscale din România refuzau aplicarea cu prioritate a dreptului european.Desi in opinia general valabila aceasta taxa de poluare trebuie restituita tuturor.

• Faptul că s-ar fi contestat decizia de calcul a taxei de poluare nu i-ar fi scutit pe contribuabili de obligaţia de a plăti taxa. Dimpotriva, plata taxei de poluare incompatibile cu art. 110 TFUE era o condiţie obligatorie pentru ca aceste persoane să poată utiliza un bun aflat în proprietatea lor, achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene tocmai în considerarea principiului european al liberei circulaţii a mărfurilor.

Instanţa noastră supremă va trebui să reflecteze şi la o altă chestiune: dacă la nivel european Curtea de Justiţie a refuzat să limiteze în timp efectele hotărârilor Tatu şi Nisipeanu, ar putea oare Înalta Curte să confirme interpretarea acelor instanţe care s-au socotit competente să limiteze ele însele în timp efectele acestor hotărâri, apreciind că au dreptul la restituirea taxei de poluare doar acei contribuabili care au contestat decizia de calcul în termen de 30 de zile de la data emiterii ei? În opinia noastră, răspunsul corect este unul categoric negativ. Astfel, din moment ce legislaţia fiscală naţională este incompatibilă cu dreptul european de la data intrării ei în vigoare, a atribui efecte juridice unui pretins act administrativ nul de la momentul emiterii lui ca urmare a incompatibilităţii cu art. 110 TFUE nu înseamnă altceva decât o limitare a efectelor temporale ale hotărârilor Curţii.

In concluzie, acestia indruma pe cei ce au platit aceasta taxa sa actioneze in instanta institutia administratiei financiare, instanta de judecata fiind singura in masura sa dispuna restabilirea situatiei financiare anterioare.

Sursa: http://www.juridice.ro