La scurt timp dupa intrarea in vigoare a NCPC, am constatat ca, unele instante, si-au schimbat practica statornicita cu privire la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru datorat pentru introducerea unor cereri de chemare in judecata avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare in forma autentica.
De obicei, aceste cereri au o frecventa destul de mare pe rolul instantelor din provincie si sunt formulate in temeiul unor antecontracte de vanzare-cumparare incheiate, in majoritatea cazurilor, cu privire la imobile terenuri agricole.
Astfel, la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru, unele instante tin seama de noile dispozitii din NCPC referitoare la competenta materiala, mai exact art. 104 alin. 1 NCPC potrivit caruia, in cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor (a imobilelor) se determina in functie de valoarea impozabila, stabilita potrivit legislatiei fiscale.
Conform acestei noi abordari, discutabila in opinia mea, taxa judiciara de timbru in aceasta materie se stabilieste avandu-se in vedere valoarea impozabila a terenului care a facut obiectul antecontractului de vanzare-cumparare, instantele solicitand organelor fiscale competente dovezi cu privire la valoarea de impozitare a terenului in litigiu.
Consider ca aceasta criticabila solutie a fost generata de o gresita interpretare a art. 104 NCPC, prin necorelarea acestui text cu celelalte dispozitii ale capitolului I din Titlul III NCPC, dar mai cu seama de confuzia dintre normele procesuale referitoare la competenta materiala si normele legale speciale privitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru – Legea nr. 146/1997.
Cu toate ca aceasta problema a fost pusa in discutie de principiu[1], unele instante continua sa aplice dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC pentru a determina valoarea taxei judiciare de timbru aferenta cererilor in materia amintita.
In cele ce urmeaza, voi expune succint, schematic, motivele pentru care apreciez ca stabilirea taxei judiciare de timbru ar trebui sa se faca in continuare prin raportare la dispozitiile Legii nr. 146/1997 si nu tinandu-se cont de articolele din NCPC, care reglementeaza, de fapt, determinarea competentei materiale dupa criteriu valoric.
In primul rand, trebuie observat ca art. 104 alin. 1 din NCPC este plasat in cadrul sectiunii a II-a a capitolului I, Titlul III NCPC, sectiune care poarta denumirea „Determinarea competentei dupa valoarea obiectului cererii introductive de instanta”.
Astfel, din interpretarea sistematica a dispozitiilor capitolului I din titlul III al NCPC, reiese cu indestulatoare evidenta ca aceste reglementari se refera in mod exclusiv la stabilirea competentei materiale dupa valoarea obiectului cererii de chemare in judecata, introducandu-se astfel un criteriu valoric de determinare a acestei competente.
In acest context, se poate observa ca prin art. 104 alin. 1 NCPC, legiuitorul a intentionat sa deroge de la dispozitiile art. 98 alin. 1 NCPC stabilind ca, atunci cand cererea de chemare in judecata are ca obiect un drept real asupra unui imobil, determinarea competentei materiale nu se va face prin raportare la valoarea obiectului aratata in cerere de catre reclamant, ci va fi avut in vedere un criteriu valoric obiectiv ce reiese din valoarea de impozitare a imobilului.
De asemenea, prevederea articolului 194 alin. 1 lit. c teza a II-a Cod procedura civila se refera la faptul ca, in cazul imobilelor, cererea de chemare in judecata nu va cuprinde valoarea imobilului dupa pretuirea reclamantului, asa cum se prevede de teza I, lit. c a art. 194 alin. 1 NCPC, ci valoarea imobilului ce va fi aratata in cerere va trebui sa fie obligatoriu valoarea impozabila a imobilului. Prin aceasta dispozitie, s-a impus astfel si obligatia reclamantului de a depune odata cu cererea de chemare in judecata si anumite inscrisuri doveditoare cu privire la valoarea impozabila a imobilului.
Prin introducerea acestui crietriu obiectiv de stabilire a valorii imobilului (fara expertiza pretuitoare) in vederea determinarii competentei materiale, probabil ca legiuitorul a urmarit sa evite si sa cenzureze situatiile in care partile pot influenta competenta materiala a instantei, subevaluand ori supraevaluand imobilul in litigiu.
In orice caz, consider ca art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate fi folosit drept temei legal pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru, pentru care exista dispozitii speciale in vigoare in Legea nr. 146/1997, pentru simplul fapt, evident dupa parerea mea, ca art.104 alin. 1 NCPC se refera doar la stabilirea unui crieriu valoric obiectiv de determinare a competentei materiale.
In al doilea rand, trebuie observat ca in materia taxelor judiciare de timbru, dreptul comun este inca reprezentat de Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 31 alin. 2 din aceasta lege, taxarea cererilor pentru pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile se face la valoarea imobilului declarat de parti. In cazul in care valoarea declarata de parti este inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza intocmita de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceasta din urma valoare.
Aceasta dispozitie legala este inca in vigoare, nu a fost abrogata in niciun fel, si trebuie in continuare sa fie aplicata si sa isi produca efectele cu aceeasi forta cu care s-a impus si anterior NCPC.
Faptul ca NCPC a intrat in vigoare ulterior Legii nr. 146/1997 nu inseamna ca legea privitoare la taxele judiciare de timbru nu isi pastreaza in continuare caracterul special si derogator de la dreptul comun, reprezentat in prezent de NCPC.
Consider ca fiind vadit neintemeiata opinia potrivit careia dispozitiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 ar fi fost abrogate indirect prin art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a noului Cod civil.
Art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 se refera la abrogarea, la data intrarii in vigoare a NCPC, a oricaror dispozitii contrare, chiar daca sunt cuprinse in legi speciale.
Asa cum aratam mai sus, se poate observa ca dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC se refera exclusiv la determinarea competentei materiale in cazul litigiilor ce au ca obiect bunuri imobile, pe cand dispozitiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reglementeaza modul de stabilire al cuantumului taxei judiciare de timbru in cazul unor cereri ce au ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic referitoare la bunuri imobile.
Consider ca este de domeniul evidentei ca, prin prisma obiectului de reglementare (competenta materiala/taxa judiciara de timbru), dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC si art. 31 alin. 2 din Legea 146/1997, nu pot fi in niciun caz socotite ca fiind contrare in sensul art. 83 alin 1 lit. k din Legea nr. 76/2012, astfel incat prevederile din legea taxelor judiciare de timbru sa fie considerate abrogate.
In al treilea rand, presupunand, prin absurd, ca dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC ar constitui reglementari in raport de care s-ar stabili cuantumul taxei judiciare de timbru, chiar si in acest caz, apreciez ca acest articol ar fi absolut inaplicabil cererilor ce au ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic.
Intr-adevar, din lecturarea dispozitiilor articolului amintit, se poate lesne observa ca aceste reglementari se refera exclusiv la cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, cu alte cuvinte se aplica actiunilor reale imobiliare.
Foarte recent, ICCJ a transat o veche divergenta doctrinara si jurisprudentiala cu privire la natura actiunilor civile prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare a unui imobil, stabilind prin Decizia RIL nr. 8/2013 ca actiunile mentionate au caracterul unor actiuni personale imobiliare.
Acestea sunt motivele pentru care consider ca art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate constitui o dispozitie legala prin prisma careia sa se stabilieasca cuantumul taxei judicare de timbru in cadrul cererilor avand ca obiect pronuntarea unor hotarari care sa tina loc de act autentic. In fine, imi exprim speranta ca practica instantelor la care m-am referit ca fiind eronata, sa fie una izolata si care sa se estompeze pana la disparitie, pe masura ce se va crea o jurisprudenta clara in legatura cu interpretarea dispozitiilor NCPC pe care le-am analizat.
sursa: www.juridice.ro
www.decalex.ro
0742297538