Avocat insolventa: Despre raspunderea partilor in contractul de leasing implicat in procedura de insolventa

Avocat insolventa: Modificarea actului constitutiv dupa deschiderea procedurii insolventei
25 martie, 2013
AVOCAT TIMBRU DE MEDIU. TIMBRUL DE MEDIU SE RECUPEREAZA. CONDITII
26 martie, 2013

Vedeti mai jos ce anume prevederi legale au fost criticate la Curtea Constitutionala si care a fost solutia data de CCR.

Raspunderea partilor este tratata in articolele 14 si urmatoarele din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata in Monitorul oficial nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, se prevede ca in cazul in care locatarul/utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul agreat cu furnizorul si/sau in contractul de leasing ori daca se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune-interese. Locatorul/finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzator locatarului/utilizatorului de catre furnizor.

Potrivit art. 15, la care ne vom referi in studiul de caz mai jos, daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.

Daca locatorul/finantatorul nu respecta dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului, asa cum este prevazut in prezenta ordonanta, locatorul/finantatorul datoreaza daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin incalcarea acestei obligatii, iar instanta judecatoreasca investita cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunta o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.

Daca in timpul derularii contractului de leasing locatorul/finantatorul instraineaza bunul, respectiv cesioneaza dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator altei societati de leasing, dobanditorul este legat de aceleasi obligatii contractuale ca si locatorul/finantatorul care a instrainat bunul, respectiv transmitatorul care a cesionat dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator.

Din momentul incheierii contractului de leasing si pana la expirarea acestuia si reintrarea in posesia bunului, locatorul/finantatorul este exonerat de orice raspundere fata de terti pentru prejudiciile provocate prin folosinta bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.

In legatura cu aceste dispozitii din reglementarea privind contractele de leasing, la Curtea Constitutionala a fost adusa spre solutionare o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de o societate comerciala in cursul judecarii unor cauze avand ca obiect solutionarea unor contestatii la executare.

Autoarea acestei critic a sustinut, in esenta, ca prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind insolventa, prin formularea actuala, restrang abuziv dreptul persoanelor juridice de a initia proceduri judiciare si de a desfasura activitati economice potrivit specializarii, in pofida faptului ca numirea unui administrator special, in cazul societatii fata de care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei, nu echivaleaza practic si cu trecerea efectiva la procedura de faliment. Pentru aceleasi considerente, se invoca si neconstitutionalitatea prevederilor art. 15 si 18 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, aratand ca, pe de o parte, rezilierea contractului de leasing devine discretionara prin manierea ei unilaterala, iar, pe de alta parte, nu este angajata nicio raspundere a finantatorului pentru o eventuala atitudine culpabila in timpul derularii contractului.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 15 si art. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata.

Dispozitiile criticate au urmatorul cuprins:

Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006:

“(1) Dupa deschiderea procedurii, adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, administrator special, care sa reprezinte interesele societatii si ale acestora si sa participe la procedura, pe seama debitorului. Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care ii conduce si activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor.”;

– Art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997:

“Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.”;

– Art. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997:

“Din momentul incheierii contractului de leasing si pana la expirarea acestuia si reintrarea in posesia bunului, locatorul/finantatorul este exonerat de orice raspundere fata de terti pentru prejudiciile provocate prin folosinta bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.”

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1) care stabileste ca “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime” si ale art. 45 referitor la libertatea economica.

Dispozitiile criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, raportat la critici si prevederi constitutionale similare, formulate chiar de autoarea prezentei exceptii, in acest sens fiind Decizia nr. 386 din 26 aprilie 2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 394/2012, prin care Curtea a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate. Cu acel prilej, Curtea a retinut ca autoarea exceptiei de neconstitutionalitate este nemultumita, pe de o parte, de prevederile legale existente, deoarece, in opinia sa, restrang abuziv dreptul persoanelor juridice de a initia proceduri judiciare si de a desfasura activitati economice potrivit specializarii, iar, pe de alta parte, de faptul ca acestea nu contin si alte norme care sa angajeze raspunderea finantatorului pentru o eventuala atitudine culpabila in timpul derularii contractului.

Curtea a observat ca aceste norme legale criticate au fost edictate in lumina dispozitiilor constitutionale ale art. 61 alin. (1) care statueaza rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii, precum si in temeiul art. 115 din Constitutie. De aceea, chiar daca omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acestora ar fi reale, de principiu, suplinirea lipsei de reglementare nu intra in atributiile Curtii Constitutionale. Astfel, in ceea ce priveste modificarea dispozitiilor de lege supuse controlului de constitutionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *