AVOCAT FISCAL: SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR FISCALE

1. „Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala”, publicata in Monitorul Oficial nr. 863/2005, „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” (care cuprinde articolele da la nr. 205 la nr. 218).
Potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, pot fi contestate: titlurile de creanta; diverse alte acte administrative fiscale; deciziile de impunere prin care sunt stabilite impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat; deciziilor referitoare la baza de impunere.

Se poate contesta atat un act administrativ fiscal, cat si lipsa unui asemenea act [art. 205 alin. (2) C.p.f.].

2. „Hotararea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala”, publicata in Monitorul Oficial  nr. 651/2004.

Cu toate ca prevederile O.G. nr. 92/2003 (1) au suferit sute de modificari, (2) a fost republicata de 3 ori, si (3) au avut loc renumerotari (de mai multe ori) ale articolelor sale, Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.050/2004, nu au fost actualizate si nu au fost republicate niciodata, fapt pentru care (1) aceste Norme nu mai trebuie folosite efectiv si (2) nu sunt utilizate in elaborarea acestui material.

Pentru cei care se incumeta sa mai consulte „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” din H.G. nr. 1.050/2004 este bine sa aiba in vedere si urmatoarele aspecte.

2.1. In forma din I-a republicare a O.G. nr. 92/2003, publicata in Monitorul Oficial  nr. 560/31.05.2004, „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” cuprindea articolele da la nr. 174 la nr. 187.

2.2. In forma din a III-a republicare a O.G. nr. 92/2003, publicata in Monitorul Oficial  nr. 513 din 31 iulie 2007, „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” cuprinde articolele da la nr. 205 la nr. 218.

2.3. Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 au fost emise pe baza formei din prima republicare a acestei ordonante.

2.4. Din cauza ca Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 nu au fost actualizate cu prevederile din forma in vigoare in prezent a O.G. nr. 92/2003, numerotarea articolelor nu mai corespunde.

2.5. In forma in vigoare in prezent a O.G. nr. 92/2003, „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” cuprinde articolele da la nr. 205 la nr. 218.

2.6. In Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 (care au fost emise pe baza formei din I republicare a acestei ordonante), care sunt in vigoare si in prezent, (fiind neschimbate din anul 2004 si pana in aul 2013), „Titlul IX. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale” cuprinde articolele da la nr. 174 la nr. 187.

3. „Ordinul Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2.137 din 25 mai 2011 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala”, publicat in Monitorul Oficial  nr.  380 din 31 mai 2011

4. Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ.

In solutionarea contestatiilor au aplicabilitate, de la caz la caz, mai multe prevederi din Legea contenciosului administrativ (a se vedea prevederile din anexa nr. 1), dar una dintre acestea, care trebuie retinuta in mod deosebit, este cea de la art. 4 care dispune ca, orice persoana care doreste sa conteste in justitie un act al unui organ fiscal, nu poate sa faca acest lucru daca mai intai nu a depus o contestatie la organul fiscal respectiv.

5. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (noul Cod civil).

In cazul in care un contribuabil are de incasat de la buget o anumita diferenta de impozit (sau din oricare alta obligatie fiscala platita in plus), acestuia i se aplica „dreptul comun”, respectiv prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (noul Cod civil).

Cel mai frecvent, pentru contribuabili, in materie fiscala, aplicarea „dreptului comun”, in baza prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, are loc in materia prescriptiei extinctive.

II) Neajunsuri in reglementarea termenului de solutionare a contestatiilor fiscale
Asa dupa cum se va vedea din cele de mai jos, reglementarile in materie de contestatii contin mai multe neajunsuri, dintre care cel mai important, care lezeaza, in timp, milioane de contribuabili, este dat de faptul ca, pentru organele fiscale, solutionarea contestatiilor se face „fara termen”. (adica „sine die”).

Este un act de mare inechitate fiscala (si nu numai fiscala) ca:

1) pentru organele fiscale sa nu se fixeze niciun termen de solutionare a contestatiilor;

2) pentru contribuabili sa se stabileasca, prin lege, termene precise de contestare (si de prescriptie), iar pentru orice intarziere, chiar si de o singura zi, indiferent din ce motive (nici un motiv nefiind admis de lege) se pierde dreptul acestora de contestare si, pe cale de consecinta, si de a actiona in justitie.

Prin Codul de procedura fiscala, „Art. 70. Termenul de solutionare a cererilor contribuabililor”, se prevede ca cererile depuse de catre contribuabil se solutioneaza de catre organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare.Codul de procedura fiscala nu face nicio precizare pentru cazurile in care organul fiscal nu solutioneaza contestatiile in termenul de 45 de zile de la inregistrare.
Ca urmare a acestui fapt, in activitatea practica marea majoritate a contestatiilor sunt solutionate cu intarzieri de multe luni de zile.

Spre exemplu, o contestatie depusa in cadrul D.G.F.P. Dolj, a fost solutionata (prin „Respingerea ca neintemeiata”), prin „Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2010”, dupa de 188 de zile, in loc de 45 de zile.

Depasirea, cu multe sute de zile, a termenului legal de 45 de zile, in solutionarea contestatiilor, are loc frecvent chiar si in cazurile in care solutiile sunt, pe banda rulanta, de „Respingerea ca neintemeiata a contestatiei formulata de …”.

Opinia generala, rationala si justificata, a milioanelor de contribuabili, persoane fizice si juridice, este ca aceasta reglementare, prin care solutionarea contestatiilor, de catre organele fiscale, se face „fara termen” („sine die”), este un act de mare inechitate fiscala (si nu numai fiscala).

In schimb, pentru contribuabili, termenul de contestare este de 30 de zile, fiind precis stabilit prin Codul de procedura fiscala, „Art. 207. Termenul de depunere a contestatiei”, prin care se dispune:

„(1) Contestatia se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii.”

Pentru orice intarziere in depunerea contestatiei, din partea contribuabilului, chiar si de o singura zi, indiferent din ce motive (nici un motiv nefiind admis de lege) se pierde dreptul de contestare si, pe cale de consecinta, si de actiune in justitie.

Asemenea reglementari discriminatorii, dintre stat si contribuabili, in favoarea statului, savarsite chiar prin lege, deliberat, cu buna stiinta, care sunt frecvente in activitatea practica, sunt inadmisibile intr-un stat cu adevarat de drept.

III) Neajunsuri in reglementarea prescriptiei

Dintre numeroasele reglementari discriminatorii, dintre stat si contribuabili, in favoarea statului, savarsite chir prin lege, cu buna stiinta, vom aminti aici numai pe cele cu privire la prescriptie:

1. Cand statul are de luat de la contribuabili, termenul de prescriptie este de 5 ani.
Prin art. 91 din Codul de procedura fiscala se prevede:
„Art. 91. Obiectul, termenul si momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel.[…]”
2. Cand contribuabil are de luat de la stat, termenul de prescriptie este de 3 ani.
Prin art. 2.517 din noul Cod civil (Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil) se prevede:
„Art. 2.517. Termenul general de 3 ani

Termenul prescriptiei este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen.”
„Art. 2.523. Regula generala

Prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui.”
Asa dupa cum se va vedea si din cele ce urmeaza, numerosi contribuabili suporta, in frecvente cazuri, deosebit de mari pierderi din cauza acestor „date de nastere”, respectiv: „datei nasteri creantei fiscale”; „datei nasteri dreptului la actiune a contribuabilului”; „data cand titularul dreptului la actiune  trebuia sa cunoasca nasterea lui” etc.

Aceste „date de nastere” sunt masurate cu doua etaloane, cu doua brate foarte diferite: un brat lung si unul scurt: cel lung ii serveste ca sa ia de la contribuabili si ajunge peste tot; bratul scurt ii serveste ca sa dea contribuabililor, dar nu ajunge nici chiar la toti (foarte putini) care au acest drept”.

Foarte important este a se retine faptul ca, in gandirea si interpretarea (cinica) unor organelor fiscale, „data la care s-a nascut creanta fiscala” NU este data nasterii efective a acesteia, CI data emiterii unui act administrativ fiscal (precum o „Decizie de impunere”), fapt care conduce la prelungirea cu un an a datei de 1 ianuarie a anului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, ceea ce face ca si termenul de prescriptie sa fie (intr-o asemenea interpretare cinica a legii) de 6 ani (si chiar mai mult), in loc de 5 ani.
Metaforic vorbind, este ca si cand „data la care s-a nascut un copil” NU este data nasterii, a aparitiei efective pe lume a copilului, CI data emiterii „Certificatului de nastere al copilului”.

In baza unor asemenea interpretari date de organele fiscale prevederilor art. 91 si art. 23 din O.G. nr. 92/2003, in activitatea practica se ajunge ca un termen de prescriptie, de 5 ani, sa se intinda si pe 8 ani calendaristici.

Exemplul ce urmeaza este edificator in acest sens.

In „Decizia 1/13.01.2010 privind solutionarea contestatiei formulata de G. N. impotriva Deciziei de impunere anuala pentru persoanele fizice romane nr. 16301051315098/25.03.2009”, emisa de Directia Generala s Finantelor Publice Dolj (campioana Romaniei in rambursarile ilegale de t.v.a), se mentioneaza:

„De asemenea, din interpretarea dispozitiilor legale mai sus citate [1] rezulta ca termenul de prescriptie pentru debitul aferent anului 2003 incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator (respectiv 01.01.2005) celui in care s-a nascut creanta fiscala (respectiv 15.04.2005), astfel ca perioada de prescriptie pentru debitul aferent anului 2003 este 01 ianuarie 2005 – 01.ianuarie 2010 si in cadrul acestui termen organele fiscale au emis in mod legal Deciziei de impunere anuala nr. 16301051315098/25.03.2009 pentru persoanele fizice romane cu domiciliul in Romania pe anul 2003”.

Deci, pentru venituri impozabile obtinute in anul 2003, pentru care s-a calculat, s-a retinut si s-a virat impozitul, cu retinere la sursa, in termenul legal, organul fiscal „competent” a stabilit, pentru diferenta de impozit rezultata din regularizarea efectuata la sfarsitul anului 2003 (ca urmare a aplicarii impozitului pe venitul global), ca perioada de prescriptie se intinde pe 8 ani calendaristici, adica pana in data de 1 ianuarie 2010 inclusiv.

Incredibil … dar posibil la campioana Romaniei in rambursarile ilegale de TVA!

In cazul in care acelasi contribuabil avea de incasat de la buget o anumita diferenta de impozit (sau din oricare alta obligatie fiscala), acestuia i se aplica „dreptul comun in materia prescriptiei extinctive”, respectiv prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (noul Cod civil), conform carora „termenul prescriptiei este de 3 ani” (art. 2.517 din L. nr. 287/2009) si „incepea sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui.” (art. 2.523 din L. nr. 287/2009).
Pentru onestul contribuabil, prescriptia este de 3 ani si incepea sa curga chiar si de la data cand acesta „a cunoscut sau trebuia sa cunoasca nasterea dreptului sau.” (art. 2.523 din L. nr. 287/2009).
Deci onestului contribuabil nu numai ca i se stabileste, in mod discriminatoriu si irational, un termen de prescriptie de 3 ani dar, ca si cand aceasta discriminare nu era suficienta, se mai vine cu inca una cu care, in mod sigur, orice contribuabil este aruncat in afara prescriptiei, respectiv cu prevederea prin care se dispune ca prescriptia incepe sa curga de la data de la care contribuabilul trebuia sa cunoasca nasterea dreptului sau” (art. 2.523 din L. nr. 287/2009).

Oare chiar nimeni nu s-a gandit la faptul elementar (1) ca un drept fiscal al unui contribuabil se stabileste numai de organul fiscal, si (2) ca atata timp cat organul fiscal nu-i face cunoscut contribuabilului acest drept al sau, (3) efectiv si in mod real respectivul contribuabil nu are de unde sa stie de „nasterea” acestuia?
Dintre numeroasele reglementari discriminatorii, dintre stat si contribuabili, in favoarea statului, savarsite chir prin lege, cu buna stiinta, am prezentat aici numai pe cele cu privire (1) la contestatiile fiscale si (2) la prescriptie.

sursa: legestart.ro

www.decalex.ro

0724417920