Normele de aplicare a legii retrocedarilor au fost publicate recent in Monitorul Oficial, acestea fiind elaborate in vederea aplicarii unitare a dispozitiilor introduse in domeniu inca din luna mai. Concret, normele stabilesc procedura de restituire a terenurilor din domeniul public si privat al statului, precum si procedura de valorificare in numerar a punctelor primite in urma deciziei de compensare.
Anuntata de guvernanti inca de la inceputul anului, legea privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in Romania a fost lansata in dezbatere publica de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, la jumatatea lunii martie. Ulterior, a urmat intregul proces legislativ in Parlamentul Romaniei, a fost adoptata de Guvern, care si-a asumat si raspunderea asupra noilor masuri, iar apoi a fost promulgata de presedintele Traian Basescu si publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278, din 17 mai 2013.
Conform documentului, noile dispozitii se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a noilor reguli, precum si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.
In acelasi timp, de noile prevederi pot beneficia si persoanele care au pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului cereri a caror analiza a fost suspendata in temeiul hotararii pilot anuntata in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei.
Atentie! Plata sumelor de bani reprezentand despagubiri in dosarele deja aprobate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, precum si a sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, se va face in termen de 5 ani, in transe anuale egale, incepand cu data de 1 ianuarie 2014. Conform actului normativ, cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
Pentru o aplicare unitara a dispozitiilor Legii nr. 165/2013, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a elaborat, recent, Hotararea de Guvern nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, actul normativ fiind deja publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 393, din 29 iunie 2013 si intrat in vigoare la data publicarii.
Legea 165/2013 stabileste inca de la inceput modalitatile de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist. Astfel, conform reglementarilor, prima „regula” e restituirea in natura a proprietatilor, cu conditia ca proprietarii sa pastreze destinatia imobilelor retrocedate timp de 10 de ani.
Totusi, in situatia in care restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, compensarea prin puncte este singura masura reparatorie in echivalent care se acorda. Aceeasi masura, compensarea prin puncte, se acorda inclusiv titularilor care au instrainat drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietatii.
Important! Un punct are valoarea de 1 leu.
In vederea acordarii de masuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite in natura, este necesara emiterea, de catre Comisia Nationala, a unei decizii de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv. Odata data aceasta decizie, punctele acordate pot fi valorificate prin achizitionarea la licitatia publica nationala de imobile din Fondul national, incepand cu data de 1 ianuarie 2016.
Potrivit normelor de aplicare publicate recent, in situatia in care deciziile de compensare se transmit, in tot sau in parte, sau se valorifica partial, in cadrul licitatiilor nationale de imobile ori in numerar, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor emite partilor certificate de detinator de puncte, pentru punctele rezultate in urma tranzactiei.
Forma, modul de inregistrare si termenul de emitere a certificatului de detinator de puncte se vor stabilit ulterior, prin ordin al ANRP.
Mai departe, beneficiarii vor solicita, la sediul ANRE, acordarea de despagubiri in numerar. Aceasta solicitare se va depune persoanal sau prin mandatar cu procura in forma autentica si va fi insotita de decizia de compensare sau certificatul de detinator de puncte, in original, si de actul de identitate al solicitantului. In situatia in care solicitarea se face in calitate de mostenitor, este necesara depunerea actelor care fac dovada acesteia.
Important! Legea nr. 165/2013 stabileste ca detinatorul care face dovada ca a participat la cel putin doua licitatii nationale de imobile poate opta pentru valorificarea punctelor in numerar in termen de 3 ani de la primirea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017.
Potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, in cazul deciziei de compensare care nu prevede cotele titularilor, ANRP va emite un singur titlu de plata. De asemenea, in cazul in care prin decizia de compensare a fost stabilit numarul de puncte cuvenit fiecarui titular, titlul de plata se emite individual.
„La emiterea fiecarui titlu de plata se emite un nou certificat de detinator de puncte, corespunzator punctelor ramase de valorificat”, se precizeaza in normele publicate recent.
Procedura de plata a titlurilor de despagubie se va stabili, prin ordin al ministrului finantelor publice, pana la data de 31 decembrie 2013.
In ceea ce priveste situatia terenurilor din domeniul public si privat al statului, normele de aplicare stabilesc ca aceasta se va transmite comisiilor locale de fond funciar de catre Agentia Domeniilor Statului, la cererea comisiilor judetene de fond funciar, respectiv a municipiului Bucuresti. Practic, Agentia Domeniilor Statului preda terenurile cu destinatie agricola a caror retrocedare se solicita, prin protocol de predare – preluare, comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar si subcomisiilor municipiului Bucuresti.
In vederea intocmirii protocolului de predare – preluare a unui teren cu destinatie agricola, se va intocmi o documentatie ce va contine:
Ulterior, comisiile locale de fond funciar au obligatia sa comunice persoanelor carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, in scris, cu confirmare de primire, data si locul unde se va face punerea in posesie.
In cazul in care persoanele carora li s-a facut comunicarea sau imputernicitii acestora nu se prezinta la data si locul stabilite, punerea in posesie si intocmirea proceselor – verbale se face in prezenta unor martori, de regula proprietari vecini. Titlurile de proprietate se expediaza prin posta, cu confirmare de primire.
Sursa: avocatnet.ro
www.decalex.ro