In contextul in care, timp de ani de zile Romania a fost condamnata pe banda rulanta la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru incalcarea dreptului la proprietate privata, ajungandu-se chiar in situatia pronuntarii impotriva statului roman a unei hotarari pilot in materie (cauza Atanasiu contra Romaniei), legislatia in domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv este modificata radical prin Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, publicata in Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Formal, justificarea acestui act normativ a fost determinata de continutul hotararii pilot pronuntate in cauza Atanasiu contra Romaniei care condamna ineficienta legislatiei nationale, generata de lipsa de celeritate si de predictibilitate a procedurii in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, mai ales, cu privire la acordarea masurilor reparatorii in situatia in care bunurile amintite nu mai pot fi restituite in natura.
Dupa ce initial procedura de acordare a despagubirilor in numerar prevazuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendata pana in data de 15.05.2013, prin adoptarea succesiva a mai multor acte normative, respectiv OUG nr. 62/2010, OUG nr. 4/2012 si Legea nr. 117/2012, incepand tot cu luna mai a anului curent, avem o noua legislatie in materie.
Mult discutata Lege nr. 165/2013 apare dupa o lunga perioada de asteptare si dupa mai multe tentative esuate de legiferare, cea mai de notorietate reprezentand-o proiectul de lege prin care se incerca plafonarea valorii despagubirilor banesti, propunere care, lovindu-se de oprobiul public, a fost retrasa.
Asadar, ce noutati aduce Legea nr. 165/2013 pentru persoanele carora le-au fost preluate in mod abuziv anumite bunuri imobile, in perioada regimului comunist?
Reiterand prevederile Legii nr. 10/2001, dar si ale altor acte normative in materie, retinem ca dispozitiile Legii nr. 165/2013 consfiintesc ca regula restituirea bunurilor in natura, cu exceptia situatiei in care acest lucru nu mai este posibil, caz in care singura masura compensatorie va fi reprezentata de stabilirea si acordarea de puncte.
In ceea ce priveste procedura restituirii imobilelor in natura, modificari importante sunt aduse de Legea nr. 165/2013 in materia fondului funciar, prin instituirea unor masuri precum infiintarea Comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor si prin suspendarea emiterii hotararilor de validare/invalidare, a eliberarii titlurilor de proprietate si a procedurilor de punere in posesie, pana la centralizarea tuturor terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ teritoriala. Se introduc si noi termene pentru solutionarea de catre entitatile notificate a cererilor formulate in baza Legii nr. 10/2001, cereri care nu au fost rezolvate pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013.
Insa, cele mai “spectaculoase” schimbari apar in ceea ce priveste procedura de acordare a masurilor compensatorii, atunci cand restituirea in natura nu mai este posibila.
Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, modalitatea de acordare a despagubirilor banesti persoanelor indreptatite, in situatia in care nu se putea realiza o restitutio in integrum, era reglementata de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, in conformitate cu prevederile art. 16 din actul normativ amintit, dispozitiile sau deciziile emise de entitatile notificate (prin care s-au respins cererile de restituire in natura si prin care s-a propus acordarea de despagubiri) erau remise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Analizand dosarul de despagubire prin prisma legalitatii respingerii cererii de restituire in natura, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor proceda la numirea unui evaluator autorizat in vederea evaluarii imobilului a carui restituire s-a cerut.
Ulterior intocmirii raportului de evaluare in care era consemnata valoarea imobilului, Comisia putea proceda fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire retinandu-se valoarea stabilita de evaluator, fie la retrimiterea dosarului de despagubire spre reevaluare. Procedura se finaliza prin emiterea de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor pe numele persoanelor indreptatite a unui titlu de plata sau titlu de conversie in actiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce nu depaseau 500.000 lei si a unui titlu de conversie in actiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce depaseau pragul de 500.000 lei. De mentionat ca, in situatia in care Comisia constata ca bunul a carui restituire s-a solicitat putea fi restituit in natura, respingerea cererii de restiuire in natura fiind nelegala, aceasta proceda la restituirea imobilului respectiv.
Modalitatea de restituire prevazuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost caracterizata de lipsa unor termene clare in care institutiile abilitate sa isi indeplineasca obligatiile legale (fapt ce a fost condamnat de catre CEDO nu numai in hotararea pilot dar si in alte cauze, precum Faimblat contra Romaniei) dar si de lipsa unor sanctiuni eficiente aplicabile in situatia neindeplinirii obligatiilor. Aceasta deficienta, grefata pe neimplicarea autoritatilor angrenate in procesul de retrocedare, alaturi de o asa-zisa lipsa a disponibilitatilor financiare, reiterata continuu, dar niciodata dovedita, a dat nastere la un numar exorbitant de litigii, repetitive, aflate pe rolul instantei europene.
Acesta este contextul in care, Capitolul III al Legii nr. 165/2013 introduce o noua modalitate de acordare a masurilor compensatorii persoanelor indreptatite, sub forma echivalarii valorii imobilului preluat abuziv, cu un numar de puncte.
In scopul desfasurarii acestei proceduri, atributiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi preluate de nou infiintata Comisie Nationala pentru Compensarea Imobilelor, entitate subordonata Cancelariei Primului Ministru, cu un regulament propriu de organizare si functionare, care urmeaza a fi aprobat.
In raport de prevederile art. 17 al.1 lit. a) din Legea nr. 165/2013, conchidem ca principalele atributii ale Comisiei sunt reprezentate de emiterea de decizii in sensul validarii sau invalidarii dispozitiilor emise de entitatile notificate prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii si respectiv, in sensul compensarii valorii imobilelor (prin puncte). Retinand continutul art. 25 din Legea nr. 165/2013, constatam ca deciziile de compensare emise de Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor vor fi comunicate persoanelor indreptatite in termen de 45 de zile de la data emiterii. In cazul deciziilor de invalidare a propunerilor de masuri reparatorii, acest termen va fi de 60 de zile.
Totodata, dispozitiile art. 34 din Legea nr. 165/2012 stabilesc si anumite termene de solutionare a dosarelor de despagubire, si anume: 60 de luni de la data intrarii in vigoare a legii pentru dosarele deja inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor sau 60 de luni de la data transmiterii dosarelor de despagubire catre Secretariatul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor (pentru dosarele care vor fi transmise ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013). In materia dosarelor de fond funciar, termenul de solutionare este de 36 de luni. Mentionam ca deciziile emise de Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor pot fi contestate in termen de 30 de zile de la comunicare “la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii”[1]. In situatia refuzului de a emite decizia respectiva, persoana indreptatita se va adresa aceleasi instante, in termen de 6 luni de la data expirarii termenului legal de solutionare (cel de 60 de zile).
Modalitatea de valorificare a punctelor acordate in deciziile de compensare este prevazuta de art. 27 din Legea nr. 165/2013, concretizata in participarea la licitatii organizate de Oficiile de Cadastru si Publicitate Imobiliara si achizitionarea de imobile din Fondul national al terenurilor agricole si al altor imobile, nu mai devreme de 1 ianuarie 2016.
Singura modalitate de acordare a masurilor reparatorii in numerar, o constituie cea prevazuta de art. 31 din lege care stabileste ca, incepand cu data de 1 ianuarie 2017 (sau in termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017) persoana indreptatita poate opta si pentru valorificarea punctelor in numerar. Cei care au optat pentru aceasta procedura, vor solicita Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, anual, emiterea unui titlu de plata pentru cel mult 14% din valoarea punctelor acordate, ultima transa avand valoarea de 16%.
Dispozitiile Legii nr. 165/2013 isi vor produce efectele si asupra persoanelor carora le-au fost aprobate dosarele de despagubire sau care detin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in care au fost consemnate sume de bani, dar carora nu li s-a facut inca plata in numerar. Plata sumelor de bani catre aceste persoane se va face incepand cu data de 1 ianuarie 2014, in termen de 5 ani, in transe anuale egale, valoarea unei transe nefiind mai mica de 5.000 lei. Sunt exceptate de la aceasta procedura sentintele definitive si irevocabile la data intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013 si neexecutate inca, prin care se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, care se vor executa conform noii proceduri.
Cam asa arata “reforma” legislativa in materia restituirii proprietatilor preluate abuziv si acordarii unor masuri reparatorii, in viziunea legiuitorului roman, reforma care ar trebui sa raspunda solicitarilor institutiilor europene, dar mai ales sa solutioneze deficientele in materie, aparute in contextul socio-economic intern.
La o succinta analiza a continutului actului normativ, observam ca, incercand sa confere o asa-zisa nota de predictibilitate procedurii de despagubire, Legea nr. 165/2013 instituie o serie de termene imperative, pentru fiecare etapa in parte. Din aceasta perspectiva, retinem ca existenta unor termene in procedura de acordare a masurilor reparatorii constituie, intr-adevar, o conditie sine qua non pentru solutionarea cererilor persoanelor indreptatite, fiind acceptata, ca atare, unanim.
Cu toate acestea, dintr-o perspectiva diferita, daca Legea nr. 165/2013 complineste lipsa unor termene punctuale din legislatia anterioara (lipsuri condamnabile si condamnate de organismele internationale abilitate si care au adus practic desfasurarea procedurii de retrocedare pe marginea hazardului), in ceea ce priveste durata acestora, noua reglementare comporta multe discutii.
Astfel, analizand textul noului act normativ, se observa cu usurinta ca, exceptand termenele de decadere de 30 de zile si respectiv 6 luni prevazute de art. 35 din Legea nr. 165/2013 si despre care am amintit mai sus, Legea privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire se afla sub “semnul” tergiversarii pe cat de mult este posibil a finalizarii procedurii de acordare a masurilor reparatorii.
Cu titlu de exemplu, amintim dispozitiile art. 34, text legal care instituie un termen de 60 de luni in care Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor este obligata sa solutioneze dosarele de despagubire. Cu alte cuvinte, in ceea ce priveste dosarele deja inregistrate, Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor va avea un termen de solutionare de 5 ani de zile de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, mai precis, pana la data de 17.05.2018. Aceasta data “limita” se amana in cazul dosarelor care nu au fost inca inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor la data intrarii in vigoare a legii, in situatia acestora, termenul incepand sa curga de la data inregistrarii. Este de prisos sa mentionam ca, in conditiile in care, in acest moment la Secretariatul Comisiei sunt inregistrate dosare de despagubire inca din anii 2005-2006 care nu au fost solutionate pana in prezent, termenul de solutionare instituit de legiuitor este excesiv de lung.
Aceeasi maniera de abordare este intalnita si in ceea ce priveste valorificarea efectiva a compensarii (a punctelor), prin dispozitiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, participarea la licitatii in vederea achizitionarii de imobile fiind posibila abia incepand cu data de 1 ianuarie 2016, acordarea esalonata a unor despagubiri banesti devenind fezabila de abia incepand cu data de 1 ianuarie 2017. Chiar si pentru persoanele care au deja aprobate dosarele de despagubire, plata sumelor de bani va incepe de abia cu data 1 ianuarie 2014, fiind si aceasta esalonata.
In acest context, este discutabil daca modalitatea de reglementare prevazuta de Legea nr. 165/2013 raspunde sau nu cerintelor enuntate in cauza Atanasiu contra Romaniei si, ceea ce este mai important, daca aceasta va rezolva neajunsurile cu care se confrunta persoanele indreptatite.
In ceea ce priveste durata procedurii instituite de Legea nr. 165/2012, opinam ca aceasta este, in continuare, caracterizata de o vadita lipsa a celeritatii, lipsind practic persoanele interesate de posibilitatea solutionarii dosarelor de despagubire intr-un termen rezonabil. Astfel, din aceasta perspectiva, noua reglementare contravine celor dispuse in hotararea pilot pronuntata in cauza Atanasiu contra Romaniei, hotarare in care CEDO atragea atentia asupra lipsei de celeritate a masurilor in vigoare la acea vreme.
Pe de alta parte, prin termenele de instituite, care sunt destul de clare, si in mod discretionar, reglementate in favoarea organismelor abilitate si in defavoarea justitiabililor, Legea nr. 165/2012 lipseste persoanele indreptatite si de posibilitatea de a-si solutiona dosarele de despagubire prin interventia instantei de judecata, adica urmand calea litigioasa. Este de notorietate faptul ca, in lumina reglementarii oferite de Legea nr. 247/2005, in situatia refuzului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor sau al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor de a intocmi rapoartele de evaluare, de a emite titlul de despagubire, titlul de plata sau titlul de conversie dupa caz, un numar covarsitor de justitiabili au sesizat cu succes instantele de contencios administrativ in vederea obligarii institutiilor susamintite la emiterea actelor respective, sau la efectuarea operatiunilor administrative prevazute de lege. Or, in contextul in care legiuitorul stabileste niste termene (dorite de toata lumea, dar care, prin durata lor, sunt cel putin ineficiente), in care institutiile abilitate vor avea posibilitatea sa emita actele respective sau sa efectueze anumite proceduri, rezulta ca o eventuala cerere de chemare in judecata formulata impotriva acestora, fie ea intemeiata pe Legea nr. 554/2004 sau pe obligatia de a face, va fi respinsa ca nelegala si netemeinica. Prin prisma acestor considerente, observam ca reglementarea nu contravine doar rationamentului Curtii, ci eludeaza si continutul articolului 6 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care garanteaza liberul acces la justitie.
Totodata, retinem ca amanarea acordarii masurilor reparatorii echivaleaza, de fapt, cu o precipitare a lipsei unei juste reparatii pentru pierderea dreptului de proprietate, ceea ce, de plano, in majoritatea cazurilor, conduce la crearea unui prejudiciu incomparabil mai mare decat cele initial, nascut din intervalul indelungat de timp in care persoana indreptatita a fost lipsita de exercitiul dreptului garantat (sau de o compensare echitabila). Pentru aceste motive, apreciem ca noua reglementare este in totala contradictie si cu dreptul la proprietate privata, drept garantat de prevederile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Conventie.
Tot din perspectiva respectarii dispozitiilor aceluiasi act international, notam si ca, in conditiile in care, pana in prezent, un numar covarsitor de persoane indreptatite au reusit sa primeasca masuri reparatorii in conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, iar ulterior adoptarii Legii nr. 165/2013 persoane indreptatite care au pierdut proprietatea bunurilor in aceleasi conditii cu prima categorie, care au urmat aceeasi procedura si carora nu le-au fost solutionate dosarele din motive neimputabile lor, sunt nevoite sa se supuna unei proceduri diferite, si cu o durata mult mai mare, noua reglementare poate incalca si prevederile art. 14 din Conventie, text legal care interzice discriminarea.
Retinand cele expuse, putem concluziona ca noul act normativ care reglementeaza problematica masurilor reparatorii in materia proprietatii nu este de natura sa complineasca lipsurile si deficientele reglementarii prevazute de Legea nr. 247/2005. Efectele imediate ale Legii nr. 165/2013 se materializeaza intr-o noua amanare (daca nu chiar suspendare) a procedurii de acordare a masurilor reparatorii, alaturi de crearea unui dezechilibru vadit intre interesul socio-economic general si cel particular, cu consecinta ca, mai departe, persoanele indreptatite sa isi gaseasca dreptatea tot in fata instantelor internationale.
sursa:juridice.ro
www.decalex.ro