Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că nerespectarea cerinţelor impuse de art. 7201 C. proc. civ. cu privire la procedura concilierii directe conduce la respingerea acţiunii ca prematură, numai în măsura în care neregularitatea este invocată de pârât la prima zi de înfăţişare. Această concluzie rezultă din faptul că dacă pârâtul nu invocă la debutul procesului neregularitatea convocării, ulterior, după luarea la cunoştinţă a pretenţiilor, a înscrisurilor doveditoare şi administrarea de probatorii, vătămarea nu mai subzistă faţă de scopul avut în vedere la reglementarea acestei proceduri, deoarece părţile pot în orice moment, pe parcursul derulării procesului, să-şi rezolve pe cale amiabilă conflictul. (Decizia nr. 3138 din 12 iunie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligaţii contractuale)
www.decalex.ro