PROCESE DIPLOME SPIRU HARET – COMPETENTA

Partajul potrivit Noului Cod civil
13 septembrie, 2012
SOLUTII LA PROBLEMELE PRIVIND PLATA CREDITELOR BANCARE CU IPOTECA
14 septembrie, 2012

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu soluţia de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20 februarie 2012, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universităţi să emită un act administrativ sau să efectueze o operaţiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorităţi publice locale. În acest sens, Înalta Curte a precizat că universităţile reprezintă unităţi descentralizate de învăţământ, care sunt parte a sistemului naţional de învăţământ, dar nu sunt instituţii publice centrale ale cărei acte administrative să poată fi contestate, în primă instanţă la curtea de apel. (Decizia nr. 1323 din 9 martie 2012 pronunţată în soluţionarea unui conflict negativ de compentenţă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomelor de licenţă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *