Primul adjunct al Procurorului General, Daniel-Marius Morar, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare a unui bun imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni.
Optica jurisprudenţială:
În urma verificării din oficiu a practicii judiciare, s-a constatat că instanţele de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă cu acţiuni pentru pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare asupra unor imobile au avut soluţii divergente cu privire la competenţa teritorială de judecare a acestor acţiuni. Divergenţa de jurisprudenţă a vizat calificarea diferită a acţiunilor ca fiind acţiuni personale imobiliare, reale imobiliare sau mixte şi consecutiv, stabilirea competenţei teritoriale după regulile prevăzute de art. 5, art. 10 pct. 1, art.12, art. 13 alin. (1) şi art. 19 din Codul de procedură civilă (în vigoare la data începerii proceselor), astfel:
1. Într-o primă opinie s-a considerat că acţiunile analizate sunt acţiuni personale imobiliare, întrucât reclamanţii urmăresc valorificarea unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei asumate de partea adversă, de a încheia contractul în forma autentică cerută de lege ad validitatem.
Consecutiv, competenţa teritorială a fost stabilită după regulile prevăzute în art. 5, art. 10 pct. 1 şi art. 12 din Codul de procedură civilă (în vigoare la data începerii procesului), fie în favoarea instanţei de la domiciliul ori sediul pârâtului, fie în favoarea instanţei de la locul stabilit prin convenţie pentru executarea obligaţiei.
În această situaţie, competenţa teritorială fiind alternativă, iar nu exclusivă, reclamantului i s-a recunoscut posibilitatea de a alege între aceste două instanţe, deopotrivă competente, iar în măsura în care convenţia încheiată nu a prevăzut locul executării obligaţiei de încheiere a contractului în formă autentică, s-a considerat că este competentă instanţa de la domiciliul ori sediul pârâtului.
2. Într-o altă opinie, s-a considerat fie că aceste acţiuni sunt reale imobiliare, fie că sunt mixte, pentru că vizează valorificarea, atât a unui drept real, respectiv încheierea contractului translativ de proprietate, cât şi a unui drept de creanţă ce are, ca obligaţie corelativă, o obligaţie de a face.
Ca atare, judecarea acestor cereri aparţine competenţei exclusive a instanţei de la locul situării imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură civilă
sursa:juridice.ro
www.decalex.ro
0742297538