Executarea in natura a obligatiei de intretinere este reglementata de art. 530 NCC, pe care consideram util sa-l prezentam mai jos:
“Art. 530. – (1) Obligatia de intretinere se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala.
(2) Daca obligatia de intretinere nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani.
(3) Pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau intr-o cota procentuala din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere. Dispozitiile art. 529 alin. (2) si (3) ramân aplicabile.”
Doua idei transpar din acest text de lege.
In primul rând, executarea in natura a obligatiei de intretinere reprezinta regula, si nu exceptia[2]. Aceasta concluzie este sprijinita de modul de redactare a art. 530 NCC, care, in primul alineat arata cum se executa obligatia de intretinere (in natura), iar, in alineatul al doilea, arata ca numai daca nu se realizeaza de bunavoie executarea acestei obligatii in natura, se va dispune executarea prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani. Prin urmare, stabilirea unei pensii de intretinere in bani reprezinta o situatie de exceptie, care intervine numai atunci când nu se executa in natura, de bunavoie, obligatia de intretinere.
Aceasta situatie este fundamental diferita fata de cea existenta sub imperiul fostului Cod al familiei, unde executarea in natura se situa pe aceeasi treapta cu plata unei pensii in bani, dând posibilitatea instantei sa aleaga oricare dintre aceste variante[3].
In al doilea rând, se impune si o precizare de ordin terminologic. Astfel, anterior NCC, terminologia folosita s-a subsumat exclusiv notiunii de “pensie de intretinere”, dat fiind faptul ca regula stabilita in mod practic de catre instante a fost executarea obligatiei de intretinere prin plata unei pensii in bani. Sub imperiul NCC, o asemenea terminologie nu mai poate fi folosita exclusiv, impunându-se o anumita distinctie, pornind de la modalitatile de executare a obligatie de intretinere. Astfel, pe de o parte, notiunea de “pensie de intretinere” va trebui folosita numai atunci când obligatia de intretinere se executa prin plata unei pensii stabilite in bani, asa cum, de altfel, este preconizat si de alineatul 2 al articolului 530 NCC. Pe de alta parte, atunci când obligatia de intretinere se executa in natura, terminologia folosita va trebui sa exprime exact aceasta idee, chiar daca sintagma ce ar rezulta astfel (“executarea in natura a obligatiei de intretinere”) nu ar fi cea mai scurta. Din aceasta perspectiva, ar fi gresit, credem noi, din punct de vedere terminologic, sa se foloseasca notiuni de genul “pensie (de intretinere) in natura”, intrucât executarea in natura nu presupune plata unei pensii in bani periodice ci, dimpotriva, asigurarea efectiva a celor necesare traiului si suportarea cheltuielilor de scolarizare. Nu excludem insa ca, in practica, sa isi gaseasca in continuare intrebuintare notiunea de “pensie (de intretinere) in natura”, datorita facilitatii exprimarii.
3. Aplicare practica
Executarea in natura a obligatiei de intretinere ar trebui sa fie relativ simpla, in sensul ca parintii obligati la intretinere ar trebui (i) sa puna la dispozitia copilului minor cele necesare traiului si (ii) sa suporte cheltuielile de educatie, invatatura si pregatire profesionala. Câteva probleme se ridica totusi. Sa le examinam pe rând.
3.1. Cine poate executa obligatia de intretinere in natura
Pentru a raspunde la aceasta intrebare, alaturi de art. 530 NCC (deja citat) este relevant si art. 499 alin. (1) NCC, potrivit caruia atât tatal cât si mama sunt obligati, solidar, sa dea intretinere copilului lor. Prin urmare, ambii parinti vor trebui sa-si execute obligatia de intretinere fata de copilul lor[4].
3.1.1. Parintele “rezident”
In cazul parintelui “rezident” (parintele la care copilul va avea locuinta, conform art. 496 NCC), este dincolo de orice dubiu ca executarea obligatiei de intretinere se va realiza numai in natura. Concluzia decurge nu atât din faptul ca executarea in natura este regula, cât dintr-o situatie logica, ce exclude plata unei pensii de intretinere de catre parintele “rezident”: cui ar trebui sa plateasca parintele “rezident” o pensie de intretinere, in bani? Celuilalt parinte? Copilului? Este clar ca o executare a obligatie de intretinere prin plata unei pensii in bani, este incompatibila cu situatia parintelui “rezident”, acesta neavând cui plati pensia de intretinere. Prin urmare, singura solutie care se impune este cea ca parintele “rezident” isi va executa obligatia de intretinere doar in natura[5].
Desi normala si logica, o asemenea situatie nu este lipsita de neajunsuri. Neajunsul principal decurge din lipsa unor modalitati legislative si practice de control al modului in care parintele “rezident” isi indeplineste aceasta obligatie. Astfel, legea nu confera parintelui “nerezident” (parintele la care copilul nu isi are stabilita locuinta) un drept de control sau alte mijloace corespunzatoare pentru a putea verifica masura in care parintele “rezident” isi executa obligatia de intretinere. Aceasta afirmatie este valabila si in general (cu privire la posibilitatea parintelui “nerezident” de a efectua asemenea verificari), cât si in special (respectiv cu privire la posibilitatea de a verifica daca obligatia este executata in eventualul cuantum stabilit de instanta de tutela).
Lipsa unor modalitati eficiente de cuantificare si control a modului in care parintele “rezident” isi executa in natura obligatia de intretinere conduce, in mod logic, si la lipsa unei sanctiuni pentru acest parinte, in masura in care nu-si executa corespunzator aceasta obligatie. Bineinteles, o neexecutare totala a acestei obligatii deschide calea catre decaderea din drepturile parintesti, ceea ce, desi intr-o maniera drastica si neplacuta, ar rezolva totusi problema sanctionarii parintelui “rezident”. Situatia nu este insa aceeasi atunci când parintele “rezident” isi executa deficitar obligatia de intretinere in natura, fara insa ca un asemenea caracter deficitar sa fie atât de semnificativ incât sa poata determina o decadere din drepturile parintesti. Un asemenea caracter deficitar nu va putea fi nici constatat nici evaluat de catre parintele “nerezident”, datorita lipsei mijloacelor legale care sa-i permita o asemenea conduita, ceea ce, in cele din urma, inseamna ca parintele “rezident” va ramâne nesanctionat. Remarcam aici ca, in situatia imaginara in care totusi s-ar putea demonstra ca parintele “rezident” isi executa in mod deficitar obligatia de intretinere in natura, sanctiunea nu ar putea fi decât obligarea lui la plata unei pensii de intretinere (asemanator parintelui “nerezident”), ceea ce, asa cum am vazut mai sus, este imposibil[6].
3.1.2. Parintele “nerezident”
In cazul parintelui “nerezident”, este deschisa, fara indoiala, posibilitatea ca acesta sa-si execute obligatia de intretinere in natura. Mai mult, având in vedere ca aceasta este regula (asa cum am aratat la punctul 2 de mai sus), posibilitatea executarii in natura va fi prima care va trebui luata in considerare in cazul unui eventual litigiu[7].
Spre deosebire de situatia parintelui “rezident”, in cazul parintelui “nerezident” sunt prezente atât posibilitatea de a evalua modul in care acesta isi indeplineste obligatia de intretinere, cât si posibilitatea de sanctionare in cazul neindeplinirii corespunzatoare. Este concluzia care se desprinde din alineatul 2 al art. 530 NCC: daca obligatia de intretinere nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani.
Astfel, fiind in discutie ideea de neexecutare a obligatiei de intretinere in natura, este clar ca va avea loc o evaluare a modului in care aceasta este executata. Observam insa ca textul mai sus citat nu face distinctii dupa cum neexecutarea este totala sau partiala, astfel incât si o neexecutare partiala, in masura in care instanta de tutela o considera suficient de importanta, poate conduce la sanctionarea cu plata unei pensii de intretinere stabilita in bani.
Din aceasta perspectiva, se cuvine sa observam un oarecare dezechilibru intre pozitia parintelui “nerezident” si cea a parintelui “rezident”, in sensul ca parintele “nerezident” este supus unei sanctiuni (plata unei pensii in bani), in masura in care nu isi executa, chiar si numai partial, obligatia de intretinere in natura.
3.2. Aspecte procedurale
Din perspectiva aspectelor procedurale, trebuie abordate doua probleme, respectiv modalitatea de a face aplicabila obligarea la executare in natura si obligarea ambilor parinti la executarea obligatiei. Nu in cele din urma, se ridica si intrebarea daca se pot schimba modalitatile de executare a obligatiei in natura.
3.2.1. Obtinerea de catre parintele “nerezident” a dreptului de a-si executa obligatia de intretinere in natura
Sub imperiul interesului, parintii ce se doresc “rezidenti” formuleaza cereri de obligare a parintelui “nerezident” la plata unei pensii de intretinere in bani, neluând in seama posibilitatea executarii obligatiei de intretinere in natura. Din diverse motive, dupa cunostinta noastra, parintii “nerezidenti” nu reactioneaza la o asemenea cerere prin incercarea de a o paraliza, invocând regula executarii in natura, ci isi concentreaza eforturile pe a diminua cuantumul pensiei de intretinere in bani.
Trebuie aratat ca, atâta timp cât parintele “nerezident” nu va invoca regula executarii in natura, instanta nu va putea sa o invoce din oficiu. Instanta este sesizata numai cu o cerere de stabilire a pensie de intretinere in bani (din partea parintelui “rezident”) si numai pe aceasta o va solutiona, ca un reflex normal bazat pe principiul disponibilitatii, in baza caruia instanta se poate pronunta doar asupra aspectelor ridicate in atentia sa de catre parti.
Prin urmare, daca parintele “nerezident” nu solicita instantei sa respinga cererea de stabilire a unei pensii de intretinere in bani (datorita existentei regulii executarii in natura) si nu solicita, in acelasi timp, ca instanta sa dispuna obligarea la executarea in natura, instanta nu va putea proceda din proprie initiativa in acest sens. Rezultatul va fi ca instanta va stabili o pensie de intretinere in bani (asa cum i-a fost solicitat de parintele “rezident”), eventual intr-un cuantum mai mic decât cel solicitat de parintele “rezident”, in masura in care parintele “nerezident” a putut oferi argumente pentru reducerea acestui cuantum.
De aceea, ideea care trebuie retinuta de parintii “nerezidenti” este ca, in masura in care doresc sa “paralizeze” obligarea lor la plata unei pensii de intretinere in bani, sa solicite instantei, in primul rând, prin intâmpinare, respingerea cererii parintelui “rezident” in acest sens (pe motivul ca regula o reprezinta executarea obligatiei de intretinere in natura). Dincolo de aceasta aparare, parintele “nerezident” trebuie, in acelasi timp, sa solicite, prin cerere reconventionala, obligarea ambilor parinti la executarea obligatiei de intretinere in natura (aspect pe care il vom aborda pe larg mai jos).
3.2.2. Obligarea ambilor parinti la executarea obligatiei de intretinere
Date fiind dispozitiile art. 499 alin. (1) NCC, potrivit caruia atât tatal cât si mama sunt obligati, solidar, sa dea intretinere copilului lor, in mod normal, in cadrul unui proces privind obligatia de intretinere, instanta ar trebui sa stabileasca, pentru fiecare dintre parinti si nu numai pentru parintele “nerezident”, modul de executare a obligatiei de intretinere[8]. Practic insa, pentru a se realiza acest deziderat, trebuie observate doua probleme.
In primul rând, din punct de vedere procedural, pentru a se ajunge la o asemenea decizie, trebuie, asa cum aratam si mai sus, ca parintele “nerezident” sa solicite acest lucru instantei de judecata, pe calea unei cereri reconventionale. In lipsa unei asemenea cereri, instanta va ramâne in continuare sesizata numai cu privire la cererea initiala a parintelui “rezident”, de stabilire a unei pensii de intretinere in bani pe care, dupa caz, o va putea respinge (in masura in care parintele “nerezident” a invocat regula executarii in natura) sau o va putea admite (in masura in care parintele “nerezident” a contestat doar cuantumul pensiei de intretinere in bani).
In al doilea rând, asa cum am aratat, parintele “rezident” poate fi obligat doar la executarea obligatiei de intretinere in natura. Insa, oricum, obligatia de intretinere rezulta oricum din lege si, teoretic, executarea in natura este regula. Din aceasta perspectiva, nu ar fi exclus ca instantele sa nu mai considere necesar sa oblige in mod expres, prin hotarârea pronuntata, parintele “rezident” la executarea in natura a obligatiei, chiar daca o asemenea abordare nu s-ar justifica si nu ar avea nici un temei legal[9].
In masura in care parintele “nerezident” solicita aplicarea regulii executarii in natura, instanta trebuie sa dea preferinta acestei modalitati de executare, fiind eronata respingerea solicitarii parintelui respectiv pe motive ce tin, spre exemplu, de neintelegeri intre parinti. Nu trebuie uitat ca parintii sunt “legati” de autoritatea parinteasca in comun si, prin urmare, sunt oricum fortati (folosind un termen la moda) “sa coabiteze” din perspectiva exercitarii acestei autoritati. Din aceasta perspectiva, solutia naturala este ca si in materia executarii obligatiei in natura trebuie sa se manifeste aceeasi “coabitare”, nefiind admisibile solutii diferite pe acelasi considerente[10].
3.2.3. Schimbarea modalitatii de executare a obligatiei de intretinere
Este posibil ca, pe parcursul prestarii intretinerii, unul dintre parinti sa ajunga la concluzia ca i-ar fi mai convenabila o alta modalitate de executare a obligatiei decât cea stabilita initial. Spre exemplu, un parinte “nerezident” care isi executa obligatia in natura va putea sa considere ca este mai bine atât pentru el cât si pentru copil sa isi execute obligatia prin plata unei pensii de intretinere in bani. La fel, un parinte “nerezident”, care initial a convenit sa plateasca o pensie de intretinere in bani, poate ajunge la concluzia ca este mai bine atât pentru el cât si pentru copil sa isi execute obligatia de intretinere in natura.
Este posibila legal o asemenea schimbare? In ce ne priveste, credem ca da: atâta timp cât un parinte si-a executat obligatia de intretinere cu buna-credinta, el ar trebui sa fie indreptatit sa obtina schimbarea modalitatii de exercitare a acesteia, daca prin aceasta nu se afecteaza sub nici o forma interesul copilului. Prin urmare, inclusiv un parinte care a fost initial obligat la plata unei pensii de intretinere in bani ar trebui sa poata obtine schimbarea modalitatii de executare, prin executarea in natura a obligatiei de intretinere[11]. O asemenea solutie este valabila, credem noi, atât atunci când obligarea la plata unei pensii de intretinere in bani a fost pronuntata in temeiul art. 93 din fostul Cod al familiei (art. 403 NCC permitând, in opinia noastra, un asemenea demers, pe motivul ca intrarea in vigoare a NCC, care prevede regula executarii in natura, reprezinta o schimbare a imprejurarilor avuta in vedere de art. 403 NCC[12]), cât si atunci când, dupa aparitia NCC, instantele au obligat parintele “nerezident” la plata unei pensii de intretinere in bani fara a fi luata in discutie regula executarii obligatiei de intretinere in natura.
Probabil, singura situatie in care s-ar putea refuza o asemenea schimbare a modalitatii de executare ar interveni atunci când pensia de intretinere platibila in bani a fost stabilita ca sanctiune pentru neexecutarea obligatiei in natura. Intr-o asemenea situatie, parintele in cauza este afectat de o prezumtie ca nu isi executa obligatia in natura si, de aceea, este in interesul copilului sa se mentina plata pensiei de intretinere. Probabil, insa, de la caz la caz, chiar si in asemenea situatii s-ar putea schimba modalitatea de executare, in masura in care parintele in cauza ofera suficiente motive pentru a convinge ca isi va executa obligatia in natura.
3.3. Cum se executa obligatia de intretinere in natura?
3.3.1. Cuantum
Probabil, problema cea mai spinoasa in cadrul executarii in natura a obligatiei de intretinere ar fi valoarea cantitativa (cuantumul) acesteia. Daca in cazul pensiei de intretinere este dincolo de orice dubiu ca instanta va trebui sa stabileasca un cuantum fie fix (o suma de bani determinata), fie variabil (un procent din venitul net al parintelui “nerezident”), in cazul executarii in natura a obligatiei de intretinere problematica stabilirii unui cuantum al acesteia este mai dificil de rezolvat.
La prima vedere, stabilirea unui cuantum cu privire la executarea obligatiei in natura pare a nu fi compatibila cu ideea de executare in natura a obligatiei de intretinere. Astfel, reglementarea prin NCC a executarii obligatiei de intretinere in natura este menita sa asigure un grad ridicat de implicare a fiecarui parinte in viata copilului sau, prin cunoasterea si aprecierea nevoilor acestuia si prin contributia corespunzatoare la acoperirea acestor nevoi. Din aceasta perspectiva, s-ar putea afirma ca stabilirea unui cuantum ar fi de natura sa induca un anumit “automatism” in privinta comportamentului parintilor, in sensul ca acestia vor asigura cele necesare traiului in cuantumul respectiv, fara a mai avea intr-adevar stimulentul pentru a se implica mai adânc in viata copilului.
Totusi, stabilirea unui cuantum pentru executarea in natura a obligatiei de intretinere ar fi de un real folos practic, pentru a evita viziunile diferite ale parintilor cu privire la nevoile efective ale copilului si neintelegerile ce ar putea decurge din asemenea diferente de opinii.
Cum s-ar putea stabili un asemenea cuantum? Cu siguranta, primul pas ar trebui sa il reprezinte o evaluare de catre instanta a nevoilor efective ale copilului, pe baza unei anchete sociale corespunzatoare (nu asa cum se intâmpla in prezent, când ancheta sociala nu are in vedere acest obiectiv)[13], asa cum, de altfel, impune si art. 529 alin. (1) NCC atunci când se refera la “nevoia celui care o cere”. Apoi, (i) in baza principiului proportionalitatii avut in vedere de art. 521 NCC, (ii) in functie de posibilitatile efective ale debitorului intretinerii[14] (conform art. 527 NCC coroborat cu art. 529 alin. (1) NCC) si (iii) cu luarea in considerare – in sensul nedepasirii – a limitelor din art. 529 alin. (2)-(3) NCC, instanta ar trebui sa stabileasca cuantumul in care fiecare dintre parinti trebuie sa acopere nevoile copilului, prin executarea obligatiei de intretinere in natura[15].
Cu siguranta, aceasta solutie implica mai mult efort din partea instantelor, in primul rând atunci când se stabileste cuantumul initial. Efortul poate aparea si ulterior, in masura in care cuantumul initial nu se mai dovedeste corespunzator. Totusi, asemenea impedimente nu trebuie sa schimbe optica asupra executarii in natura a obligatiei de intretinere.
Din aceasta perspectiva, merita laudat curajul instantei de fond care (dupa cunostinta noastra, pentru prima data in jurisprudenta de dupa aparitia NCC) a stabilit atât executarea in natura a obligatiei de intretinere din partea fiecarui parinte cât si un cuantum pentru aceasta obligatie cu privire la fiecare parinte, la fel cum merita laudata si deschiderea instantelor de apel si recurs care nu au modificat sentinta initiala din aceasta perspectiva[16]. Chiar daca instantele implicate in speta respectiva par a fi ramas, dintr-o anumita perspectiva, tributare vechii practici, in sensul de stabili cuantumul obligatiei in mod direct ca fiind procentul de 25% din veniturile parintelui, fara a se apleca asupra nevoilor exacte ale copilului[17], meritul in obligarea la executarea in natura si in stabilirea unui cuantum este semnificativ si, speram noi, se poate constitui intr-un indemn pentru alte instante de a proceda in aceeasi maniera.
3.3.2. Executare practica
Obligarea parintilor de catre instanta sa isi execute obligatia de intretinere in natura rezolva doar aspectul formal al problemei. Ce se intâmpla insa dupa ce instanta impune o asemenea obligatie? Practic, problema trebuie privita din doua perspective.
Pe de o parte, va fi aspectul asigurarii celor necesare traiului. Din aceasta perspectiva, fiecare dintre cei doi parinti va trebui sa puna la dispozitia copilului alimente si imbracaminte, conform nevoilor rezonabile ale copilului si, eventual, in cuantumul impus de instanta. Cu siguranta, acest aspect va necesita o buna cooperare intre parinti, in sensul de a conveni asupra celor necesare si a modului in care fiecare dintre ei urmeaza sa le furnizeze. Din aceasta perspectiva, se poate afirma ca aceasta modalitate de executare a obligatiei de intretinere “forteaza” parintii sa devina rezonabili si sa coopereze. Astfel, manifestari extreme din partea unuia dintre parinti, precum solicitarea unor produse alimentare “exotice” sau a unor produse de imbracaminte “scumpe” vor putea fi blocate de opozitia celuilalt parinte, insotita de oferirea de catre acesta a unor produse normale, fara ca prin acest mod de a proceda acest din urma parinte sa fie considerat a nu-si indeplini, cu rea-credinta, obligatia de intretinere.
Pe de alta parte, va fi aspectul cheltuielilor de educare, invatatura si pregatire profesionala (sa le numim “de scolarizare”). Aici executarea in natura pare a implica un element banesc. Astfel, formularea legala este “asigurarea…cheltuielilor”, ceea ce conduce mai degraba spre acoperirea cheltuielilor de scolarizare. Problema devine importanta, credem noi, atunci când pentru scolarizare este necesara plata unor taxe sau contributii sau este necesara achizitionarea unor obiecte cu un pret ridicat. In rest, micile produse necesare in cadrul procesului de scolarizare (rechizite, uniforma) pot, la fel de bine, sa se incadreze in sintagma de “asigurare a celor necesare traiului”.
Atunci insa când pentru scolarizare este necesara plata unor taxe sau contributii sau este necesara achizitionarea unor obiecte cu un pret ridicat (de exemplu, un pian), se pune credem noi problema platii unor sume de bani, de catre fiecare dintre parintii respectivi, fara ca prin aceasta sa ne aflam in prezenta unei situatii incompatibile cu executarea in natura sau de transformare implicita a executarii in natura in pensie de intretinere in bani. Dimpotriva, dincolo de acoperirea acestor cheltuieli, fiecare dintre parinti va continua sa asigure cele necesare traiului in mod normal, in natura, ca si anterior respectivelor cheltuieli. Credem ca, de principiu si in masura in care parintii nu decid altfel, cheltuielile respective trebuie acoperite cu luarea in considerare in continuare a (i) principiului proportionalitatii avut in vedere de art. 521 NCC, (ii) posibilitatilor efective ale debitorului intretinerii (conform art. 527 NCC coroborat cu art. 529 alin. (1) NCC).
Bineinteles, atât asigurarea celor necesare traiului cât si acoperirea cheltuielilor de scolarizare vor fi de natura sa nasca si neintelegeri intre parinti. Probabil, unele dintre ele vor putea fi considerate ca fiind rezolvabile in cadrul mecanismului mai larg al autoritatii parintesti: spre exemplu, atunci când parintii decid de comun acord ca fiul/fiica sa urmeze o anumita institutie de invatamânt, care prevede plata unei taxe, atunci ar trebui considerat ca, in mod implicit, si-au asumat si plata respectivei taxe[18]. Altele vor implica neconcordante de opinii in privinta celor necesare traiului: spre exemplu, un parinte ar putea avea o preferinta pentru anumite alimente si haine, iar celalalt parinte fie nu va fi de acord, fie nu isi va putea permite sa le furnizeze. In asemenea situatii, credem ca buna credinta din partea celuilalt parinte in executarea obligatiei se va mentine, in masura in care poate demonstra ca a pus la dispozitia copilului alimente si imbracaminte in masura posibilitatilor sale sau, dupa caz, de o valoare si calitate rezonabile[19]. Totusi, in situatia unor asemenea divergente de opinii, este recomandabil ca fiecare parinte sa-si asigure suficiente mijloace de proba, pentru a isi demonstra buna-credinta, chiar daca asemenea mijloace de proba ar friza uneori ridicolul si nu ar fi compatibile cu o buna cooperare intre parinti[20].
4. Argumente pro si contra executarii in natura a obligatiei de intretinere
Cu siguranta, executarea in natura a obligatie de intretinere este de natura, la prima vedere, a speria parintii: certitudinea primirii de catre parintele “rezident” a unei sume lunare de bani este inlocuita cu aparenta incertitudine a primirii celor necesare traiului. Problema este, credem noi, una falsa. Dimpotriva, executarea in natura a obligatiei de intretinere pare a conferi o serie de avantaje.
In primul rând, aceasta modalitate de executare este in directa legatura cu autoritatea parinteasca in comun. Aceasta noua institutie, benefica fara indoiala copilului, presupune o mai strânsa cooperare intre parinti, o echilibrare a rolului acestora in viata, cresterea si educarea copilului. Din aceasta perspectiva, executarea in natura a obligatiei de intretinere nu face altceva decât sa completeze in mod fericit aceasta cooperare dintre parinti, determinând constientizarea de catre fiecare dintre ei a nevoilor reale ale copilului, cu efecte benefice asupra implicarii si prezentei efective a parintelui in viata copilului.
In al doilea rând, executarea in natura a obligatiei de intretinere rezolva si o serie de probleme practice ce apar atunci când se stabileste o pensie de intretinere in bani. Cel mai vizibil exemplu este cel al vacantei copilului sau al perioadelor in care copilul locuieste cu parintele “nerezident”: executarea in natura a obligatiei de intretinere nu va determina schimbarea comportamentului celor doi parinti, acestia continuând ca si inainte sa ofere copilului cele necesare traiului. Singura diferenta, minora, va fi o inversare a transportului, parintele “rezident” trebuind sa aduca parintelui “nerezident” eventualele alimente si haine. Prin comparatie, in cazul unei pensii de intretinere stabilita in bani, va exista intotdeauna o intrebare daca parintele “nerezident” mai datoreaza pensia de intretinere pe perioada cât copilul locuieste cu el (mai ales daca aceasta perioada este una mai lunga) sau daca nu cumva parintele “rezident” ar trebui sa plateasca pensie parintelui “nerezident” in respectiva perioada.
Un alt exemplu al beneficiilor este o echilibrare a pozitiei parintilor si o eliminare a diverselor frustrari: este indeobste cunoscut ca, desi legea foloseste sintagma “pâna la 25%/o treime/o jumatate din venitul net”, permitând si coborârea sub aceste limite, instantele stabilesc intotdeauna pensia de intretinere in bani la maximul prevazut de lege. In multe cazuri, acest maxim este extrem de generos, astfel incât pensia de intretinere nu este atât in beneficiul copilului, cât al parintelui “rezident”[21]. Adaugând la aceasta imposibilitatea parintelui platitor al pensiei de a controla daca suma pe care o plateste beneficiaza exclusiv copilului, ne vom afla in prezenta unei frustrari a parintelui platitor, marcata uneori de dorinta de a nu plati o asemenea pensie. Din aceasta perspectiva, executarea obligatiei de intretinere in natura ar elimina aceste dezechilibre iar, in acelasi timp, prin sanctiunea pensiei in bani in caz de neexecutare, se va bucura si de o constrângere suficienta pentru parintele in cauza.
Prin urmare, executarea in natura a obligatiei de intretinere, dincolo de aparentele dezavantaje, este, in realitate, mult mai benefica atât in ce priveste implicarea efectiva a fiecarui parinte in viata copilului, cât si din perspectiva relatiilor de cooperare dintre parinti, inclusiv in cadrul mai larg al autoritati parintesti in comun.