Pactul comisoriu si denuntarea uniltaerala

Redactorii noului cod civil, sensibilizati de reglementarile internationale care le-au servit ca sursa de inspiratie, au renuntat la regula potrivit careia desfiintarea contractului pentru neexecutarea culpabila de insemnatate a obligatiilor debitorului se realizeaza numai pe cale judiciara si au admis, in art.1550 si 1552 NCC ca rezolutiunea poate opera si pe baza unei declaratii unilaterale de rezolutiune emisa de partea indreptatita, in oricare dintre urmatoarele trei situatii: (a) atunci cand partile au convenit astfel, (b) cand debitorul se afla de drept in intarziere sau (c) cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere.

Asadar, chiar in lipsa unei clauze contractuale exprese, creditorul obligatiei neexecutate va putea pasi la desfiintarea unilaterala a contractului, sub simpla rezerva a punerii in intarziere. Aceasta din urma institutie ascunde propriile capcane, in special atunci cand intarzierea nu se produce de drept, ci la initiativa creditorului, conform art.1522 NCC. In acel caz, creditorul are datoria de a acorda, prin notificare, un termen rezonabil de executare debitorului sau, in lipsa caruia punerea in intarziere nu este eficienta. Ce inseamna „rezonabil” urmeaza a se decide de la caz la caz, asa incat creditorul este invitat sa reziste tentatiei de a adopta o atitudine prea agresiva fata de debitorul sau. Chiar si cu acest asterisc, noua legislatie civila intareste pozitia creditorului, deoarece dispare necesitatea de a negocia si a agrea o clauza care sa confere posibilitatea rezolutiunii.